Astazi, 21 iunie, este inceputul verii astronomice. Cea mai lungă zi din an va avea 15 ore şi 32 de minute, în timp ce noaptea va ţine doar 8 ore şi 28 de minute.
După această dată, în emisfera nordică, durata zilei va începe să scadă tot mai mult, până la 21 decembrie (data solstiţiului de iarnă). În emisfera sudică, lucrurile stau exact invers, ziua de astăzi fiind cea mai scurtă din an pentru locuitorii din această zonă a Globului.
Solstiţiile reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri.
Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
Denumirea de solstițiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) și stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămâne constant).
Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru, notează astro-urseanu.ro. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12', și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie.
Solstiţiile reprezintă cele două momente ale anului când Soarele se află la cea mai mare sau cea mai mică înălţime faţă de Ecuator. Pământul execută atât o mişcare anuală de revoluţie în jurul Soarelui, cât şi o mişcare diurnă de rotaţie în jurul axei polilor tereştri.
Axa polilor Pământului nu este constant perpendiculară pe planul orbitei Pământului. Datorită acestui fenomen, cele două emisfere terestre sunt iluminate de Soare inegal în decurs de un an, fapt ce generează la latitudinile medii inegalitatea zilelor şi a nopţilor, precum şi succesiunea anotimpurilor.
Denumirea de solstițiu provine din latinescul solstitium, format din sol (soare) și stitium, de la verbul sistere (a se opri, a rămâne constant).
Este interesant de amintit faptul că, bazându-se pe acest fenomen, învățatul grec Eratostene a reușit să determine încă din anul 250 î.Ch., cu o precizie remarcabilă, lungimea meridianului terestru, notează astro-urseanu.ro. Astfel, observând Soarele la momentul culminației în ziua solstițiului de vară în orașele egiptene Siena, unde acesta se află chiar la zenit, și Alexandria, unde Soarele avea o distanță zenitală de 7° 12', și cunoscând distanța terestră între cele două orașe, Eratostene a obținut valoarea lungimii cercului meridian. Aceasta a fost prima operație geodezică cunoscută în istorie.
Comentarii
Trimiteți un comentariu